Feliciu Paraschiv, proprietar, Paco Supermarkets: Multe din produsele care alcătuiesc coşul de cumpărături provin din import, deşi ele ar putea fi produse local

Ziarul Financiar 06.04.2023

Eticheta „made in Romania“ contează din ce în ce mai mult, dar nu este suficient valorificată la nivel naţional şi nici autorităţile nu iau măsuri pentru ca acest termen să capete o însemnătate considerabilă.

Feliciu Paraschiv, proprietar al lanţului de magazine Paco Supermarkets şi vicepre­şedinte al Asociaţiei Naţionale a Comerci­anţilor Mici şi Mijlocii din România spune că anul 2023 este privit din două per­spec­tive - cea a valorii şi a volumelor coşului de cumpărături şi cea a cantităţii de produse din coş provenite din import.

Valoarea coşului de cumpărături creş­te, însă volumele scad, afirmă el, iar o mare parte dintre produsele ce alcătuiesc coşul de cumpărături provin din import, deşi ele ar putea fi produse local.