Antreprenori locali. Constructorul CON-A din Sibiu a ajuns la afaceri de 140 mil. euro, plus 10%. Sorin Cristea, director general: „A fost un an rezonabil, dar nesatisfăcător raportat la efortul depus“
♦ În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, Sorin Cristea afirmă că acesta a fost anul trecut similar cu cel din 2021, când compania raportase aproape 600 de salariaţi.
CON-A, unul dintre cei mai mari antreprenori generali din construcţii din România, specializat în realizarea construcţiilor industriale, a ajuns în 2022 la o cifră de afaceri de 140 de milioane de euro, după o creştere de 10% comparativ cu anul precedent.
„Strict din punctul de vedere al rezultatelor financiare ale grupului CON-A, putem spune că a fost un an rezonabil, ţinând cont de contextul avut, dar totodată nesatisfăcător raportat la efortul depus, la resursele alocate şi, nu în ultimul rând, raportat la responsabilitatea care ne revine legal, de ordin social şi material pe toată durata de existenţă a unei construcţii“, spune Sorin Cristea, director general la CON-A, aflat în această funcţie din 2006.
Anul trecut a fost o perioadă dificilă, adaugă el, extrem de impredictibilă în mare parte, în special din cauza greutăţilor generate de lipsa resurselor, a creşterii de nestăvilit a preţurilor materialelor, ale energiei, ale combustibilului, ale inflaţiei, dar şi din cauza complexităţii proiectelor în derulare corelate cu termenele de finalizare stricte asumate contractual. Peste toate acestea, s-au adăugat şi decalajele mari de timp în furnizarea elementelor necesare edificării unei construcţii.