Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci 623 milioane lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadentă în 2027, la o dobândă de 7,26% pe an

Autor: Roxana Rosu 13.03.2023

Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci 623 milioane lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat cu o valoare nominală de 500 milioane lei, scadente în 2027, la o dobândă de 7,26% pe an.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 1,13 miliarde lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 1,12 miliarde lei.

Rata cuponului a fost de 2,50%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 7,26%.

Băncile au oferit în nume şi cont propriu întreaga sumă adjudecată.