Allianz-Ţiriac a dezvoltat prima poliţă de viaţă care se poate încheia integral online, cu preţ fix, pentru persoane cu vârsta între 18 şi 69 de ani

Autor: Roxana Rosu 13.03.2023

Allianz-Ţiriac a dezvoltat prima poliţă de viaţă care se poate încheia integral online şi cu preţ fix, My Protect, pentru persoane cu vârsta între 18 şi 69 de ani.

Asigurarea este structurată în două pachete, Standard şi Optim, în funcţie de buget şi nivelul de protecţie dorit.

„Din păcate, în România, peste 11 milioane de oameni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 69 de ani nu sunt pregătiţi pentru viaţă. Ei, familiile şi cei dragi lor nu sunt protejaţi printr-o asigurare în situaţia în care viaţa îi pune la încercare. My Protect, asigurarea de viaţă care îşi face loc în orice buget şi în orice condiţii economice, este soluţia prin care ne propunem să ajungem la cât mai mulţi dintre ei şi să le deschidem calea către un viitor mai prosper. Acest produs este dovada că asigurările de viaţă pot fi extrem de accesibile şi este gândit ca primul punct de contact cu asigurarea de viaţă, mai ales pentru clienţii din noua generaţie. Cu My Protect deschidem uşa pentru asigurări de viaţă mai cuprinzătoare despre care consultanţii şi partenerii de distribuţie Allianz-Ţiriac sunt pregătiţi să ofere toate detaliile”, a declarat Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac Asigurări.