Băncile europene, în teritoriu negativ din cauza temerilor privind deţinerile titlurilor de stat ale grupurilor bancare americane. Deprecieri de 9% pe Deutsche Bank, respectiv 6,6% în cazul Société Générale. Scăderi pe toţi indicii majori din vestul continentului

Ziarul Financiar 13.03.2023

Acţiunile băncilor din Europa înregistrau scăderi semnificative în ultimele ore de tranzacţionare ale şedinţei de vineri 10 martie, în vreme ce investitorii reacţionau la seriile de majorări de dobânzi la nivel global, potrivit MarketWatch.

Indicele Stoxx Europe 600 Banks era pe minus cu 4,3%, în vreme ce acţiunile Deutsche Bank – cea mai mare bancă din Germania – coborau cu 9,2%. Bank of Ireland pierdea 4%, iar acţiunile grupului britanic HSBC se depreciau cu 5,7%. Joi 9 martie, ETF-ul (fond tran­zacţionat la bursă) SPDR S&P Regional Banking a scăzut cu 8%. De altfel, acţiunile celor patru mari bănci americane – Bank of America, Wells Fargo, Citigroup şi JPMorgan – au pierdut joi între 4% şi 6%, primele trei înregistrând scăderi cuprinse între 1,4% şi 2% la startul sesiunii de trading de vineri. 

Vineri după-amiază, Crédit Agricole din Franţa se deprecia cu 3,8% pe bursa din Paris, în timp ce Société Générale înregistra un declin de 6,6%. Grupul german Commerzbank era pe minus cu 3,9%, iar Intesa Sanpaolo cobora cu 2,8% pe bursa din Milano.