BVBescu: Companiile listate la BVB au raportat rezultate peste aşteptări pentru 2022, 9 din 10 având o cifră de afaceri semnificativ mai mare faţă de 2021, dar în multe cazuri marja de profit s-a redus

Autor: Roxana Rosu 06.03.2023

Companiile listate la BVB au raportat rezultate peste aşteptări pentru 2022, în condiţiile în care 9 din 10 au avut o cifră de afaceri semnificativ mai mare, comparativ cu 4 din 10 la finalul lui 2021, iar 70% au raportat un profit semnificativ mai mare, faţă de 60% în 2021, potrivit unei analize realizată de platforma BVBescu pe baza rapoartelor financiare.

Doar 26% dintre companii au raportat un profit semnificativ mai mic, procent similar cu cel din 2021.

În schimb, s-a redus foarte mult numărul companiilor care au raportat afaceri sau profit similare cu cele înregistrate la finalul anului 2021, sub 10%. Spre comparaţie, la finalul anului 2021, 40% dintre companii au raportat afaceri similare cu anul precedent, iar 14% au obţinut profituri similare.

In ceea ce priveşte datoriile curente, 7 companii din 10 au acumulat sume pe termen scurt mai mari în anul 2022, semnificativ mai mult faţă de doar 3 din 10 în anul anterior.

POtrivit BVBescu, cele mai multe companii par să fi reuşit sa includa cresterile de costuri în venituri, insa au profitabilitatea a avut uşor de suferit. Acest aspect este mai puţin vizibil, deoarece cele mai multe firme au reusit să crească semnificativ veniturile, ceea ce a dus, în multe cazuri, la creşterea profitului, însă marja de profit s-a redus.

”Vedem o polarizare a rezultatelor financiare, care sunt semnificativ mai bune fata de perioada similara din 2021. Totodata, din date rezulta nevoia crescuta a companiilor de a se finanta pentru realizarea activitatii, majoritatea cresterilor Datoriile pe termen scurt raportate fiind legate de crestrea sumelor aferente creditelor pe termen scurt”, se arată în analiză.