Alin Stanciu, Catalyst România II: Aşteptările unor fondatori de companii aflate la început de drum sunt mai mari decât aşteptările noastre la exit-ul din companii mature

Autor: Ioana Nita 28.02.2023

Contextul macroeconomic de la nivel mondial, ce a impus o corecţie a evaluărilor start-up-urilor de tehnologie, după boom-ul din pandemie, nu este conştientizat câteodată de fondatorii unor proiecte tech abia demarate, care se aşteaptă în unele cazuri la evaluări mai mari decât cele pe care le au companiile mature, cu creşteri anuale, în momentul în care fac exit fondurile de investiţii care le-au susţinut, consideră Alin Stanciu, partener în cadrul Catalyst România.

Catalyst România, susţinut de 3TS Capital, este primul fond de investiţii în start-up-uri tech de pe piaţa locală, lansat în 2012, iar acum se află la  al doilea fond, în valoare totală de 50 milioane de euro. „Există o întârziere între cum reacţionează pieţele şi ce înţeleg sau ce percepţie au fondatorii“, a precizat Stanciu.