Ce schimbări îşi doresc managerii şi executivii locali din construcţii de la mediul de business pentru ca afacerile să progreseze? „Ne-am dori acces mai facil la finanţările europene, cu proceduri mai puţin laborioase şi mai uşor de implementat, mai multă coerenţă în măsurile de sprijinire a afacerilor“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 16.02.2023

Respondenţii vorbesc despre transparenţă, predictabilitate şi un mediu fiscal atractiv, despre acces mai uşor la programe de finanţare şi mai puţină birocraţie, despre fructificarea fondurilor europene şi stabilitate geopolitică.

„Ce aţi dori să se schimbe/ să se îmbunătăţească în mediul de busi­ness local pentru ca planurile dum­nea­voastră să meargă mai bine?“ Aceasta a fost întrebarea adresată de Ziarul Financiar mai multor antre­prenori şi manageri din domeniul con­strucţiilor la început de an, un mo­ment în care se stabilesc bugete de investiţii, se fac planuri de dezvol­tare, se setează ţinte de creştere.

Răspunsurile vorbesc despre tran­sparenţă, predictabilitate şi un mediu fiscal atractiv, despre acces mai uşor la programe de finanţare şi mai puţină birocraţie, despre fructi­ficarea fondurilor europene şi sta­bilitate geopolitică.