Distribuitorul de bunuri de larg consum Licurici Impex din Oneşti, la un pas de 100 mil. euro cifră de afaceri în 2022

Autor: Laurentiu Cotu 06.02.2023

Licurici Impex, distribuitor de bunuri de larg consum din municipiul Oneşti (judeţul Bacău), a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 488 mil. lei (99 mil. euro), în creştere cu aproximativ 9% faţă de anul anterior, conform calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie şi a celor de la Ministerul Finanţelor. În 2021, Licurici Impex a realizat afaceri totale 448,1 mil. lei (aproximativ 91 mil. euro), potrivit datelor publice existente.

„2022 a fost un an relativ normal după toate măsurile luate în timpul pandemiei de Covid-19. A fost un an în care lucrurile au revenit la starea de normalitate, vânzările au început să crească, apropiindu-se de cele ale anului 2019. Chiar şi aşa, au fost însă suficiente provocări inedite, precum razboiul din Ucraina care a adus cu sine, pe lângă creşterea preţurilor la produsele de bază, şi o creştere a contrabandei cu ţigări“.

„De asemenea, inflaţia galopantă din Q3-Q4 a erodat semnificativ puterea de cumpărare, precum şi componenta coşului zilnic de cumpăraturi a clienţilor din retail“, a declarat pentru ZF Transilvania Marius Dan, adminis­tratorul companiei Licurici Impex.