Avocaţii de la Reff & Asociaţii | Deloitte Legal au obţinut la ÎCCJ o soluţie care confirmă că dobânzile aferente unui ajutor de stat returnat către bugetul naţional intră în sfera de aplicare a amnistiei fiscale

Autor: Cristina Bellu 02.02.2023

Echipa de litigii din cadrul Reff & Asociaţii | Deloitte Legal a obţinut, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), anularea unor dobânzi de aproximativ 10 milioane de lei impuse de autorităţile naţionale unei companii multinaţionale din industria materialelor de construcţii, care a fost obligată să restituie un ajutor de stat ce fusese acordat din bugetul naţional. Instanţa supremă a confirmat, astfel, că societatea era îndreptăţită să beneficieze de anularea accesoriilor (dobânzi şi penalităţi) aferente ajutorului de stat restituit, în temeiul amnistiei reglementate de OUG 69/2020.

Decizia clarifică sfera de aplicare a amnistiei fiscale, în contextul în care, în ultimii ani, au existat numeroase cazuri în care implementarea unor facilităţi legale de această natură a fost refuzată de autorităţile administrative, pe motiv că anumite situaţii specifice nu ar fi compatibile cu anularea dobânzilor şi penalităţilor.

O situaţie des întâlnită este cea care vizează ajutoarele de stat acordate iniţial unor companii, dar a căror recuperare a fost dispusă ulterior de autorităţi, împreună cu dobânzile aferente, fără ca societăţile în cauză să primească dreptul să beneficieze de amnistia fiscală în vigoare în momentul respectiv, indiferent dacă sumele trebuiau restituite către bugetul naţional sau către bugetul Uniunii Europene.

„Soluţia obţinută este una de referinţă atât pentru că aduce clarificarea instanţei supreme cu privire la aspecte tratate neunitar, în practică, de autorităţile administrative, cât şi pentru că a presupus corelarea unor reglementări din materii diverse, precum regimul ajutoarelor de stat, cadrul aplicabil amnistiilor fiscale şi chiar legislaţia europeană”, spune Laura Epure, Managing Associate, Reff & Asociaţii | Deloitte Legal.

Potrvit reprezentanţilor Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, soluţia obţinută confirmă că, cel puţin în ceea ce priveşte ajutoarele de stat acordate de la bugetul de stat, acestea sunt compatibile, de principiu, cu măsurile de amnistie reglementate de legislaţia naţională, în sensul că există posibilitatea de a beneficia de scutirea de la plata dobânzilor în cazul în care este necesară restituirea fondurilor primite.

Echipa de avocaţi care a obţinut această soluţie favorabilă clientului a fost formată din Mihnea Galgoţiu-Săraru, Partener, Bogdan Mărculeţ, Senior Managing Associate, şi Laura Epure, Managing Associate, Reff & Asociaţii | Deloitte Legal.

„Rezultatul obţinut confirmă că mecanismele de soluţionare a disputelor cu autorităţile fiscale sunt eficiente şi în România, iar contribuabilii pot avea încredere că sistemul de justiţie din ţara noastră oferă o protecţie corespunzătoare, chiar şi în cazurile inedite şi de complexitate ridicată”, a adăugat Mihnea Galgoţiu-Săraru, Partener la Reff & Asociaţii | Deloitte Legal şi coordonatorul echipei de proiect.

Practica de litigii din cadrul Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, ce cuprinde peste 20 de avocaţi şi beneficiază de colaborarea cu profesionişti din toate ariile de practică din cadrul reţelei Deloitte, inclusiv consultanţi fiscali şi financiari, experţi tehnici şi în soluţii de digitalizare, acoperă toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale şi administrative.