BNR a sărbătorit marţi 50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) – Banca Mondială
Banca Naţională a României a organizat marţi un eveniment dedicat aniversării a 50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) - Banca Mondială.
La acest eveniment au participat reprezentanţi ai FMI şi ai Băncii Mondiale, reprezentanţi ai mediului economico -financiar, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor române care colaborează în prezent sau care au colaborat de-a lungul vremii cu cele două instituţii internaţionale.
Printre participanţi s-au aflat şi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Paul Hilbers, director executiv la FMI şi Koen Davidse director executiv la Banca Mondială.
În cadrul acestui eveniment a fost prezentată şi moneda aniversară intitulată ”50 de ani de la aderarea României la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială”, care a fost lansată de BNR în circuitul numismatic în luna decembrie 2022.
Participanţii au subliniat rolul activ pe care l-au jucat cele două instituţii financiare internaţionale în dezvoltarea României, îndeosebi după căderea comunismului şi pe tot parcursul pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană.