ZF Digital Summit 2022. Teodor Blidăruş, CEO şi cofondator al Fintech OS: Ne uităm să ridicăm o nouă rundă de investiţii în 2024 care va fi, probabil, în jurul sumei de 100 - 150 mil. Euro

Autor: Alexandra Cepăreanu 20.01.2023

„Principalul obiectiv pe anul 2023 este să putem capitaliza pe progresul pe care l-am înregistrat în toate segmentele şi pe toate geografiile. 2023 este un an de execuţie calificată, cu clienţi competenţi“.

Start-up-ul local de tehnologie Fintech OS, lansat în 2017, care s-a poziţionat drept un furnizor global de tehnologie pentru bănci, asigurători, organizaţii de creditare şi alte companii de servicii financiare, are în plan să ridice o rundă de finanţare în valoare de 100 – 150 milioane de euro în 2024.

„Avem cash în bancă suficient pentru un număr de ani. Din perspectiva eficienţei suntem peste ceea ce estimaserăm, adică din punctul acesta de vedere suntem o companie destul de stabilă, cu o perspectivă clară de viitor. Ne uităm să ridicăm o nouă rundă de investiţii în 2024 care va fi, probabil, în jurul sumei de 100 - 150 mil. euro“, a spus în cadrul evenimentului ZF Digital Summit 2022 Teodor Blidăruş, CEO şi cofondator al Fintech OS.