Mari semne de întrebare: Întreaga conducere a ministerului de Interne din Ucraina, în fruncte cu ministrul, a murit miercuri dimineaţă într-un accident de elicopter

Autor: Petru Mazilu 18.01.2023

UPDATE: Bilanţul victimelor accidentului de elicopter din Brovary a crescut la 18 morţi, potrivit şefului Administraţiei militare regionale din Kiev.

Oleksiy Kuleba a scris pe Telegram că trei dintre cei ucişi sunt copii. Kuleba a adăugat că 29 de persoane sunt rănite, inclusiv 15 copii.


Cel puţin 16 persoane au murit şi 22 au fost rănite, miercuri, în urma prăbuşirii unui elicopter în apropiere de o creşă de lângă Kiev. Informaţii neconfirmate oficial susţin că la bord se aflau mai mulţi demnitari ucraineni din conducerea Ministerului de Interne.

Şeful Poliţiei naţionale ucrainene a declarat că 16 persoane au fost ucise şi 22 au fost rănite după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit lângă o creşă şi o clădire rezidenţială din oraşul Brovary, potrivit Sky News.

Printre cei decedaţi sunt doi copii, dar şi conducerea Ministerului de Interne, adică ministrul Denis Monastyrsky şi adjunctul său Evgheni Enin.

Nouă persoane se aflau la bordul elicopterului. 10 copii au fost răniţi şi au ajuns la spital.

Nu se ştie cauza prăbuşirii elicopterului.