Destinaţiile exotice rămân în topul preferinţelor turiştilor chiar şi în anul în care Europa are graniţele deschise

Autor: Miruna Diaconu 11.01.2023

 

 



Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Republica Dominicană, Maldive şi Thailanda sunt câteva dintre destinaţiile preferate în acest sezon de turiştii români.

Destinaţiile exotice rămân în topul preferinţelor turiştilor români chiar şi în acest an, în care Europa are graniţele deschise, iar staţiunile de schi europene îşi aşteaptă amatorii de sporturi de iarnă, după doi ani în care au fost puternic afectate de restricţiile Covid.

„În sezonul de iarnă, cele mai cerute sunt destinaţiile exotice, dar şi Egipt, Austria, Bulgaria, Italia, Serbia şi capitalele europene. România este, de asemenea, pe lista de călătorii a turiştilor în lunile următoare“, spune Lucia Morariu, proprietara agenţiei de turism Eximtur.