Pariul lui Copos: Hotelul de cinci stele Athénée Palace a început anul sub brandul Intercontinental. Preţul pentru o noapte de cazare în perioada 7-8 ianuarie porneşte de la 122 de euro pentru o cameră dublă şi poate ajunge la peste 650 de euro pentru o suită, conform site-ului Intercontinental

Autor: Miruna Diaconu 05.01.2023

♦ Contractul de management între ANA Hotels şi IHG Hotels & Resorts pentru hotelul Athénée Palace se va derula pe o perioadă de 20 de ani ♦ Athénée Palace a trecut printr-un proces de modernizare început în 2020, fiind împărţit în două faze, iar investiţia a depăşit 40 de milioane de euro.

Intercontinental a plecat în 2022 din România din Piaţa Univer­sităţii din Bucureşti, acolo unde sigla brandului era pusă pe hotelul care acum poartă denumirea de Grand Hotel Bucharest. Lanţul hotelier a revenit în România, însă sigla Inter­continental tronează asupra Pieţei Revoluţiei, pe Athénée Palace.

După 50 de ani de prezenţă pe piaţa locală, fiind şi primul lanţ hotelier internaţional intrat pe piaţa locală, Intercontinental a luat un an de pauză din piaţa locală. Anul 2023 re­prezintă anul revenirii brandului hotelier pe piaţa locală, însă de a­ceas­tă dată sigla fiind pusă pe hotelul Athénée Palace.