Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: Cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion

Autor: Laura Buciu 16.12.2022

În următoarele patru săptămâni, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului, anunţă, vineri, meteorologii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

19 - 26 decembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile centrale, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

26 decembrie - 2 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la munte şi local în sud- est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

2 - 9 ianuarie
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

9 - 16 ianuarie
Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.