ZF Deschiderea de astăzi. Milan Pruşan, NN IP: Provocarea anului 2022, inflaţia, pare că se extinde şi către 2023. Vedem anumite repoziţionări şi corecţii pe anumiţi emitenţi şi o consolidare a sectorului energetic

Autor: Eduard Ivanovici 16.12.2022

Pe viitor, orizontul investiţional poate deveni din ce în ce mai lung, dat fiind că piaţa se aşteaptă ca revenirea economică să fie de lungă durată.

La final de 2022, când investitorii instituţionali îşi rearanjează portofoliile şi cei din mediul de retail îşi analizează performanţa anuală, piaţa îşi îndreaptă atenţia către următorul set de provocări, care – spre deosebire de cel imprevizibil de anul acesta – poate lua cu greu prin surprindere un participant bursier cu ştate vechi. În acest context, investitorii continuă să se repoziţioneze şi, în unele cazuri, să facă marcări de profit.

„Nu ştiu dacă vom întâlni efervescenţa lunii noiembrie la nivelul principalilor indici de la Bucureşti în decembrie. Pe de altă parte, este o lună decembrie de consolidare şi revenire, deci atipică. Raportarea privind inflaţia din ţara noastră, de 16,8%, ne-a readus cu picioarele pe pământ în raport cu provocarea anului 2022, care pare că se extinde şi către 2023. Din această perspectivă, vedem anumite repoziţionări şi corecţii pe unii emitenţi. Vedem totodată şi o consolidare a sectorului energetic“, spune Milan Pruşan, managing director al NN Investment Partners.