Indicele ROBOR la trei luni a rămas ieri la 7,75% după mai multe şedinţe de scăderi

Ziarul Financiar 07.12.2022

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele populaţiei în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele companiilor în lei, a staţionat ieri la 7,75%, după ce începuse luna decembrie pe o tendinţă de scădere. 

La finalul lunii noiembrie indicele era 7,79%.

În noiembrie, indicele a fost preponderent în scădere, potrivit datelor BNR.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţie şi politica fiscală.

La începutul anului 2022 indicele era cotat la 3,02%. Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a rămas ieri la 7,96%. Indicele ROBOR la 12 luni s-a menţinut ieri la 8,22%, ca şi luni.

Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 4,06%.