Atenţie şoferi: De astăzi se închide circulaţia pe unele dintre cele mai spectaculoase drumuri din România

Autor: Alexandru Nanu 17.11.2022

Condiţiile meteorologice închid circulaţia pe anumite sectoare ale drumurilor montane Transalpina şi Transfăgărăşan. „Prioritatea principală este integritatea şi viaţa celor care merg pe drum”, transmite CNAIR (Compania Naţională Administrare a Infrastructurii Rutiere).

Având în vedere ultimele prognoze meteorologice şi pentru siguranţa participanţilor la trafic s-a luat decizia ca, începând de joi, 17.11.2022, ora 07:00, circulaţia rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum:

CNAIR precizează că a reuşit în acest an, printr-un efort susţinut şi cu ajutorul condiţiilor meteo favorabile, să menţină circulaţia deschisă pe aceste rute montane o perioadă de timp mai lungă decât de obicei.

„Prioritatea principală este integritatea şi viaţa celor care merg pe drum. Recomandăm conducătorilor auto care tranzitează în această perioadă rute montane să aibă autoturismele echipate de iarnă, să circule cu atenţie şi să respecte semnalizările şi atenţionările oficiale”, se precizează în finalul comunicatului.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 şi pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.