Cum vede designerul Dacia evoluţia gamei: viitorul Duster 3 va miza în continuare pe clienţii de 4x4. Bigster va atrage clienţi care „vor mai mult“

Autor: Bogdan Alecu 07.11.2022

Dacia mizează în continuare pe clienţii care vor un SUV de clasă mică, spaţios şi care să poată ieşi în off-road în weekend, ajutat de un sistem de tracţiune integrală.

De par­tea cealaltă, viitorul Bigster, prezen­tat drept maşina care va duce Dacia în segmentul compact al SUV-urilor, va miza pe calitatea dorită de cei care vor o maşină de clasă compactă, ex­plică David Durand, directorul de design al mărcii Dacia.

„Duster va rămâne Duster în ceea ce priveşte dimensiunile sale şi performanţele în off-road. Clienţii vor să păstreze acest format de ma­şină, uşor de condus, de parcat, uşoa­ră, performantă în off-road. Va păs­tra aceleaşi calităţi. Bigster este Dacia în segment C – este o maşină mai mare. Este răspunsul nostru pentru clasa compactă, sperăm că va răspunde cererilor clienţilor. Acolo există volum şi multe alte mărci, tre­buie să mergem cu ce ştim, cu cunoş­tinţele noastre“, a spus David Durand

într-un interviu acordat ZF în cadrul Salonului Auto de la Paris.