Nicuşor Dan face anunţul: Fitch Ratings a confirmat calificativul BBB- pentru ratingul Municipiului Bucureşti

Autor: Cosmin Pirv 26.10.2022

Primarul general al Capitalei susţine miercuri că Fitch Ratings a confirmat calificativul BBB- pentru ratingul municipiului Bucureşti pe termen lung, în valută şi monedă naţională.

Nicuşor Dan susţine că nivelul BBB- reprezintă instituţii de clasă medie, care sunt satisfăcătoare la acest moment şi cu o capacitate corespunzătoare de plată.

El susţine că Bucureştiul rămâne un mediu sigur pentru investitori şi că are potenţial de dezvoltare, fiind sunt necesare investiţii în domenii precum termoficare, infrastructură, mobilitate, mediu, sănătate.

„Ratingul Municipiului Bucureşti este la acelaşi nivel cu ratingul suveran al României, fiind limitat de acesta, iar profilul autonom de credit al Capitalei este evaluat la bbb+”, mai arată primarul general.