Lucian Isac, Estinvest: Ce-ar fi dacă din cele 300.000 de gospodării care sunt clienţi Hidroelectrica măcar un membru al familiei ar deveni investitor în IPO?

Autor: Alex Ciutacu 31.10.2022

Listarea Hidroelectrica stabileşte premisele pentru sporirea lichidităţii pe Bursa de la Bucureşti, inclusiv prin atragerea unui nou val de investitori de retail, a explicat Lucian Isac, CEO al Estinvest, în cadrul conferinţei ZF Piaţa de Capital.

„La voi în ziar am văzut că sunt 300.000 de case clienţi ai Hidroelectrica. Ce-ar fi dacă din cele 300.000 de case doar unul dintre membrii familiei ar deveni investitor în IPO-ul care urmează să vină? Ar reprezenta 300.000 de potenţiali investitori în IPO, care ar susţine şi Fondul Proprietatea în demersurile de a obţine o valoare cât mai bună pentru acţiunea pe care vor să o vândă, ar creşte şi numărul de investitori”.

El spune că este îmbucurător faptul că numărul de investitori de retail a ajuns la 100.000 de oameni, însă este de părere că acesta este un segment de investitori care ar putea contribui la creşterea lichidităţii pe bursa locală.

„Cei 300.000 de clienţi ai Hidroelectrica au făcut eforturi să devină clienţi, s-au conectat, au intrat pe internet, au căutat, oamenii ăştia sunt undeva de la medie în sus din punctul de vedere al educaţiei, bănuiesc. Ar fi uşor de dialogat cu ei, ar fi uşor ca Hidroelectrica să comunice către clienţi informaţia că urmează o listare pe care ar putea şi ei să o urmărească”.

Alte declaraţii: