Cutremur cu magnitudinea 5,1 în Grecia

Autor: Petru Mazilu 09.10.2022

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 s-a produs duminică în Golful Corint, în centrul Greciei. Până în prezent, nu au fost raportate pagube sau victime, au anunţat autorităţile elene, potrivit Reuters.

Iniţial, s-a anunţat că seismul a avut magnitudinea 5,7. Ulterior, Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC) a revizuit valoarea în scădere.

Cutermurul a avut magnitudinea 5,1 şi s-a produs la 5 kilometri adâncime în golful care separă Grecia continentală de peninsula Peloponez, la 16 kilometri de oraşul Itea.

Cutremurul, care a avut loc pe parcursul nopţii a fost simţit până în capitala Atena, aflată la aproximativ 115 kilometri distanţă.