Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti dă asigurări: Nu există risc de întrerupere a operaţiunilor Tarom pe Aeroportul Henri Coandă

Autor: Cosmin Pirv 26.09.2022

Nu există niciun risc de întrerupere a operaţiunilor Tarom pe Aeroportul Henri Coandă, a anunţat luni Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

CNAB a precizat, printr-o informare remisă luni, că nu există vreun risc de întrerupere a operaţiunilor Tarom pe aeroportul Henri Coandă.

Precizările au fost făcute în contextul informaţiilor potrivit cărora pe ordinea de zi a AGOA CNAB din 10 octombrie a fost inclus subiectul datoriilor Tarom către CNAB.

„CN Aeroporturi Bucureşti a întreprins din timp acţiuni de garantare a debitului CN Tarom SA şi nu a identificat motive pentru întreruperea furnizării de servicii comerciale către această companie”, mai arată reprezentanţii CNAB.