Afacerile retailerului de încălţăminte Benvenuti au crescut cu 37% în S1/2022, la 67 mil. lei. „Pierderile din perioada de pandemie au lăsat urme adânci şi nu au fost posibile anul acesta investiţii semnificative.“

Autor: Laurentiu Cotu 23.09.2022

Retailerul de încălţăminte Benvenuti, controlat de antreprenorul local Dan Pavel, a realizat în primul se­mes­tru din acest an o cifră de afaceri de aproximativ 67 mil. lei (13,5 mil. euro), în creştere cu 37% faţă de aceeaşi pe­rioadă a anului trecut, con­form calculelor ZF pe baza datelor transmise de com­pa­nie. Compania a ra­por­tat pentru 2021 o cifră de a­faceri de aproape 123,4 mil. lei (25 mil. euro), mai mult cu 26,5% faţă de anul an­terior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Pen­tru anul în curs, Benvenuti şi-a bugetat afaceri de 120-130 mil. lei. Compania a revenit anul trecut pe profit, obţinând un câştig net de 5,4 mil. lei (1,1 mil. euro), de la o pierdere netă de 7,9 mil. lei (1,6 mil. euro) suferită în 2020, conform datelor publice.