Ministrul rus de Externe Lavrov avertizează că Rusia nu va avea milă faţă de autorii asasinării Dariei Dughina: „A fost o crimă barbară pentru care nu va fi nicio iertare”

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 23.08.2022

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat marţi că Rusia nu va avea "nicio milă" pentru autorii asasinării Dariei Dughina, fiica ideologului naţionalist Aleksandr Dughin, informează cotidianul Le Monde.

"A fost o crimă barbară pentru care nu va fi nicio iertare. Nu va putea fi nicio milă pentru organizatori, comanditari şi executanţi", a declarat Serghei Lavrov.

Administraţia Vladimir Putin consideră că atentatul soldat cu moartea Dariei Dughina, fiica filosofului Aleksander Dughin, ideologul Kremlinului, a fost planificat şi comis de serviciile secrete ucrainene. "Crima a fost planificată şi comisă de serviciile secrete ucrainene", a comunicat luni Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia, conform agenţiei Interfax, citată de site-ul german Tagesspiegel.de.

Administraţia Volodimir Zelenski a negat orice implicare în atentatul comis la periferia Moscovei. Daria Dughina, în vârstă de 29 de ani, a fost asasinată sâmbătă, într-o explozie care a vizat maşina sa. Autorităţile ruse suspectează că ţinta atacului era tatăl Dariei, filosoful Aleksandr Dughin, considerat ideologul Kremlinului.