Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: Rata de creştere a cazurilor COVID-19 a început să încetinească puţin

Autor: Cosmin Pirv 18.07.2022

Rata de creştere a cazurilor de COVID-19 a început să încetinească, a declarat luni Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Secretarul de stat Adriana Pistol a spus luni că rata de pozitivitate a cazurilor este în creştere.

„Se poate observa cu uşurinţă această pantă ascendentă a ratei de pozitivitate care este constatată. Dacă în săptămâna 26, deci din 27 iunie până în 3 iulie, am avut o rată de pozitivitate de 8%, în săptămâna următoare, 4-10 iulie, de 12% şi a crescut la 18% în săptămâna 10-17 iulie”, a declarat secretarul de stat.

Adriana Pistol a spus că, în schimb, rata de creştere a cazurilor a început să încetinească puţin.

„Practic, în săptămâna 27 a crescut cu 53% faţă de săpămâna anterioară, iar acum cu 46%, schiţează oarecum o încetinire a ratei de creştere, dar sigur că rămâne să vedem dacă acest lucru se va confirma sau nu”, a precizat aceasta.

Ea a adăugat că, în ultima perioadă, din ce în ce mai multe localităţi au început să aibă cel puţin câte un caz confirmat.