Jurnalul unui faliment. Unde au ajuns activele colosului Termoelectrica? Oameni cu ştate vechi în industrie au preluat rămăşiţele celui mai mare faliment din industria energetică locală

Autor: Roxana Petrescu 28.06.2022

♦ Lichidarea Termoelectrica a fost cel mai mare proces de restructurare din energia locală, multiplele procese de divizare diminuând până la extincţie importanţa fostului mamut energetic. Câteva active însă, prin procese de vânzare succesive marcate de discounturi generoase, au ajuns tot la oameni cu ştate vechi în energie ♦ Termocentralele Doiceşti şi Borzeşti au fost cele mai importante două active vândute. Ce planuri au noii proprietari?

Termoelectrica a fost înfiinţată în anul 2000 în urma hotărârii guvernului privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate CONEL. La momentul respectiv, Termoelectrica avea aproape 30.000 de salariaţi şi 19 sucursale: Arad, Bacău, Borzeşti Oneşti, Braşov, Brăila Chişcani, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Deva, Iaşi, Mureş, Oradea, Paroşeni, Piteşti, Ploieşti, Rovinari, Suceava, Timişoara şi Turceni. Timp de zece ani societatea a fost mereu divizată, proces prin care s-au înfiinţat marile complexuri energetice din bazinul Olteniei, Turceni, Rovinari şi Craiova, Electro­centrale Bucureşti şi altele. Toate aceste societăţi au fost fost înfiinţate prin preluarea unei părţi din patri­moniul Termo­elec­trica, care a rămas din ce în ce mai săracă. În 2003, gigantul intră în lichidare şi dizolvare voluntară ca urmare a imposibilităţii realizării obiectului principal de activitate, producerea de energie.

„Printr-o procedură transparentă şi com­petitivă a fost selectat în calitate de lichidator al societăţii Asocierea formată din Muşat & Aso­ciaţii – Res­truc­turing & Insolvency SPRL şi Muşat & Asociaţii Sparl“, se arată pe site-ul Ministerului Energiei, instituţie care nu a răspuns la întrebările ZF legate de soarta celor mai im­portante active din por­tofoliul defunctei Termo­electrica.