GroupM: Piaţa de publicitate din România ar putea creşte în 2022 cu 7,4%, fiind dominată în continuare de TV. Segmentul digital avansează cu 12%, iar TV cu 5%

Autor: Roxana Rosu 17.06.2022

Piaţa de publicitate din România ar putea creşte în 2022 cu 7,4%, fiind dominată în continuare de TV, care atrage 56% din investiţii, faţă de 34% pe digital, arată o analiză realizată de GroupM.

Pe segmente, publicitatea pe TV este estimate să se majorize cu 5%, iar cea pe zona digital cu 12%.

„Suntem sub potenţial, reprezentăm 0,1% din piaţa globală de publicitate, cu un PIB de 0.3% din economia globală. Avem o piaţă de publicitate de 4 ori mai mică decât piaţa din Polonia, la un PIB de 2,4 ori mai mic. În condiţiie unei evoluţii macroecomice pozitive, piaţa de publicitate va continua să crească anual cu 8%-10% în viitorul apropiat, cu un ritm semnificativ mai accelerat în digital”, spune Mihai Vişan, Head of Trading GroupM România.

La nivel global, piaţa va atinge 850 de miliarde de dolari în 2022, de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani. Vânzările vor creşte într-un ritm anual de 9,7%, respectiv 8,4%, excluzând impactul publicităţii politice din SUA.