Germanii de la Meteor şi-au dublat afacerile la fabrica de sisteme de etanşare auto din Arad, ajungând la 3,4 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu 15.06.2022

Meteor România, subsidiara locală a grupului german Meteor GmbH, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 16,8 mil. lei (3,4 mil. euro), de 2,4 ori mai mare faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri totale de 6,8 mil. lei (1,4 mil. euro), conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania şi-a adâncit însă pierderea în 2021, până la 14,3 mil. lei (2,9 mil. euro), de la 7,4 mil. lei (1,5 mil. euro) în 2020, arată datele publice. Meteor România a ajuns anul trecut la un număr mediu de 296 de angajaţi, cu 205 oameni mai mult faţă de anul precedent.

Compania avea disponibile la începutul lunii aprilie 167 de locuri de muncă la fabrica de la Arad, conform site-ului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad. Joburile disponibile erau pentru confecţioneri garnituri de etanşare din cauciuc (100) şi pentru operatori la roboţi industriali (67), potrivit AJOFM Arad.