Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Despre fondurile de obligaţiuni, marcarea la piaţă, portofoliu şi poziţionarea investitorilor: Răzvan Szilagyi, CEO Raiffeisen AM: Efectul negativ din pieţe s-a văzut şi în scăderea pe active, atât din prisma retragerilor, cât şi pe fondul valorii instrumentelor

Autor: Eduard Ivanovici 02.05.2022

Selloff-ul provocat de războiul ruso-ucrainean poate fi definit printr-o migrare spre valută a investitorilor, cu precădere către moneda unică europeană.

În cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost invitat Răzvan Szilagyi, director general al Raiffeisen Asset Management, care a discutat despre porto­fo­liul de investiţii al administratorului, scăderile provocate de contextul geopolitic şi strate­giile aplicate în acest sens de către investitori.

„Venim după o scădere semnificativă ca urmare a evenimentelor geopolitice. Efectul negativ exercitat asupra pieţelor s-a văzut şi în scăderea de active, care a avut două componente: o componentă de retrageri, oamenii simţind nevoia de a se proteja, şi pe de altă parte, scăderea este explicată şi de valoarea instrumentelor în care investim“, a spus Răzvan Szilagyi.