Povestea miliardarului ciudat. El voia sa îşi ducă pe marte companie, să fie primul triliardar al lumii şi chiar preşedintele întregii planete

Autor: Andra Stroe 23.04.2022

Nu a reuşit să îşi extindă compania pe Marte, cum a visat, şi nici să ajungă „preşedinte al lumii”. Ce a reuşit însă Adam Neumann a fost să construiască un business cu venituri de peste 2,5 miliarde de dolari şi mii de angajaţi: WeWork.

De loc din Tel Aviv, Israel, Neumann s-a mutat în Statele Unite la şapte ani, după divorţul părinţilor săi. S-a întors la patru ani distanţă în ţara natală, unde s-a înscris, după terminarea liceului, la Academia Navală. A fost ofiţer în marina israeliană timp de cinci ani, la finalul cărora a fost disponibilizat cu rangul de căpitan. Înapoi în Statele Unite, a urmat o şcoală de business din cadrul unui colegiu newyorkez. S-a lansat în afaceri cu o companie cu haine pentru copii, Krawlers.

Pe viitorul partener de business, Miguel McKelvey, alături de care avea să se lanseze în imobiliare, l-a cunoscut printr-o cunoştinţă comună, în 2008. Iniţial, cei doi au deschis GreenDesk, un spaţiu de coworking ecofriendly. După doi ani au pus bazele afacerii cu spaţii de coworking WeWork, cu o investiţie iniţială de 15 milioane de dolari. 

Din cauza comportamentului excentric şi fiindcă se implicase într-o serie de scandaluri, în 2019 i s-a cerut să renunţe la postul de CEO al companiei pe care o înfiinţase, cu puţin înainte de oferta publică iniţială. Pe 24 septembrie 2019 antreprenorul s-a retras din business, predându-le ştafeta lui Artie Minson şi Sebastian Gunningham.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro