Tragedia de la Mariupol: Autorităţile estimează zeci de mii de victime

Autor: Petru Mazilu 11.04.2022

Zeci de mii de persoane au fost probabil ucise în Mariupol, a anunţat luni, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Zeci de mii de oameni au fost probabil ucişi în oraşul Mariupol, situat în sudul ţării, de la invadarea Rusiei, potrivit preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, citat de BBC.

Estimarea a fost făcută în timpul unui discurs ţinut în faţa Parlamentului din Coreea de Sud.

„Mariupol a fost distrus, există zeci de mii de morţi, dar chiar şi în ciuda acestui lucru, ruşii nu îşi opresc ofensiva", a declarat Volodimir Zelenski.

Jurnaliştii nu pot verifica informaţia în condiţiile în care în oraşul asediat nu se poate intra sau ieşi.

Totuşi, refugiaţii care au reuşit să fugă din oraş au descris situaţia de acolo ca fiind disperată, cu cadavre îngropate în gropi de mică adâncime, jafuri din partea luptătorilor ceceni şi locuitori înfometaţi şi însetaţi care sunt ucişi atunci când încearcă să iasă din adăposturi pentru a găsi mâncare şi apă.