ZF Live. Mugur Tolici, director de resurse umane în BNR: Cine este promovat în BNR primeşte o creştere salarială de 10-15%, pe lângă cele 14,6 salarii pe an oferite de bancă
Mugur Tolici, BNR: Există această zonă de salarizare în care de regulă o persoană este angajată în limita inferioară, dar dacă are ani de experienţă în spate, poate să obţină un salariu mai mare cu 10-15%. După care mai poate să evolueze în cadrul zonei de salarizare respective până la un punct, la care singura creştere ulterioară este o promovare într-o funcţie superioară de execuţie sau management.
Promovarea internă în cadrul BNR poate aduce o creştere salarială de cel puţin 10%, pe lângă cele 14,6 salarii oferite angajaţilor pe an, 2,6 salarii fiind primele pe care instituţia le acordă salariaţilor în locul bonurilor de masă sau al abonamentelor plătite la săli de fitness, a spus Mugur Tolici, director resurse umane al BNR, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
„La o promovare internă de regulă se câştigă cel puţin 10% în plus. Există şi situaţii în care postul pe care a promovat în zona respectivă de salarizare înseamnă mai mult decât 10%, dar în general 10-15% se obţin la o promovare. Avem beneficii care sunt acordate salariaţilor, inclusiv prime, care sunt în cuantum de 2,6 salarii pe an, dar în afara lor nu avem bonuri de masă sau abonamente plătite la săli de fitness“, a explicat Mugur Tolici.