Agenţia de rating Fitch a scăzut ratingurile pe termen lung a 31 de bănci din Rusia

Autor: Mircea Nica 17.03.2022

Agenţia de rating Fitch a scăzut ratingurile pe termen lung pentru 31 de bănci din Rusia, printre care Raiffeisenbank, Credit Bank of Moscow, Expobank JSC, Gazprombank, dar şi altele, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul agenţiei de rating.

„Această acţiune de rating are în vedere decretul prezidenţial din 5 martie 2022, care ar putea impune bariere insurmontabile în calea capacităţii băncilor de a efectua plăţi la timp pentru datoria în valută străină şi locală către anumiţi creditori internaţionali în moneda lor originală. În timp ce punerea în aplicare a acestui decret rămâne neclară, credem că riscul sever crescut este cel mai bine reflectat în definiţia de rating „CC“, care spune că „neplata pare probabilă“.