Laurenţa Crudu, noul CEO al Sarcom, un business de peste 65 mil. lei: Luăm în calcul o dublare a afacerilor în următorii cinci ani sau mai devreme, adică să ajungem la 130 de milioane de lei
♦ Compania numără în prezent 115 angajaţi ♦ Producătorul de vopsele a generat, în 2021, o cifră de afaceri de 65,5 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent ♦ Sarcom are o capacitate de 50.000 de tone de vopsele pe an, deocamdată producându-se circa 20.000 de tone anual.
Producătorul de lacuri şi vopsele Sarcom, parte a holdingului ROCA Industry, listat recent la bursă sub numele Holdingrock1, are în plan să dezvolte capacităţile de producţie şi logistice în perioada următoare şi va aduce mai mulţi muncitori din Asia pentru a face faţă cererilor în creştere.
„Vom avea un proces continuu de dezvoltare a personalului, vom introduce un al doilea schimb de lucru, ceea ce înseamnă oameni noi. Urmează să primim zece lucrători din Nepal în secţiile de producţie, dar avem nevoie de oameni şi pe zona de achiziţie şi vânzări, pe care îi recrutăm local. Este prima dată când aducem angajaţi străini. Deocamdată este un proiect-pilot, dacă funcţionează bine vom mai aduce şi alţi străini“, spune Laurenţa Crudu, noul CEO al Sarcom, care a preluat funcţia la începutul acestui an.