Restricţiile din T4 au dat peste cap evoluţia PIB în 2021: businessul a suferit mai mult decât se aştepta. Încă nu este clar dacă frânarea a fost cauzată doar de restricţii sau şi de creşterea dobânzilor şi inflaţiei. Dacă dobânzile şi energia au contat mai mult, atunci efectul negativ se va prelungi în 2022

Autor: Răzvan Botea 16.02.2022

Economia a evoluat mult sub aş­tep­tările pieţei în ultima par­te din 2022 şi a adus creş­terea eco­nomică la un plus de 5,6% pe tot anul 2021, faţă de aş­teptări de creştere de 6-7%. Principala cau­ză a încetinirii economiei din ul­timele trei luni din 2021 a fost re­in­tro­du­ce­rea res­tric­ţiilor, sunt de pă­rere economiştii con­sul­taţi de ZF. În T4/2021 eco­no­mia a scă­zut fa­ţă de tri­mes­trul ante­rior, dar a crescut faţă de T4/2020, arată datele pu­bli­cate de Statis­tică. Cauze­le exac­te care au frânat econo­mia se vor vedea la datele detaliate despre PIB.

„Noi ne aşteptam la o creştere faţă de trimestrul anterior, de altfel asta sugerau şi datele cu frecvenţă lunară: producţia indus­tri­ală a arătat creştere, vânzările cu amă­nuntul la fel. Undeva este o surpriză. Poate la construcţii“, spune Ionuţ Dumitru, eco­nomistul-şef al Raiffeisen Bank.

Datele-semnal, primele despre evoluţia PIB în T4/2021, arată o frână a economiei României, care se va transfera şi în evoluţia eco­no­miei în 2022, sunt de părere econo­miş­tii, care şi-au revizuit sau îşi vor revizui  în jos prog­nozele pentru 2022. Datele lunare din ul­ti­mul trimestru din 2021 nu arătau o scă­de­re a economiei, aşa cum a remarcat şi Ionuţ Dumitru, care a spus că urmează ca în martie să se vadă datele exacte care au adus scăderea.

„Revizuim în scădere prog­noza de creş­te­re a PIB pentru 2022 la 3,2% an/an, de la 4%, cea mai mare parte a schimbării prog­no­zate provenind din revi­zu­i­rile datelor an­te­rioare, deşi aceas­ta nu mai este o sur­priză. Eco­nomia s-a extins cu 5,6% an/an în 2021, fa­ţă de 6,4%, cât era prognoza noastră“, scrie Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR.

Ionuţ Dumitru de la Raiffeisen Bank şi Andrei Rădulescu de la Banca Transilvania urmează să îşi revizuiască în jos prognoza de evoluţie a economiei în 2022, în martie, după ce vor apărea primele date detaliate privind evoluţia PIB în ultimul trimestru din 2021. „Deocamdată nu ne-am revizuit prog­no­zele pentru 2022. Este clar că prognoza de 4,7%, cât avem acum, este optimistă, dar este prematur să ne pronunţăm până nu ve­dem factorii care au generat scăderea din T4“, mai spune Ionuţ Dumitru.

De asemenea, ING România şi-a re­vi­zuit prognoza asupra evoluţiei economiei României în 2022, de la o creştere de 4,5% la un avans de 3,2%. Cu toate acestea, scrie Valentin Tătaru, economistul-şef al ING Ro­mânia, PIB-ul în termeni nominali ar putea fi mai mare decât cel prognozat de guvern, din cauza inflaţiei.

„PIB-ul s-ar putea extinde chiar şi din­co­lo de metricile luate în considerare de gu­vern pentru bugetul 2022. În esenţă, acest lu­cru se datorează inflaţiei mai mari. Prin ur­mare, o creştere a PIB-ului real mai mică decât estimarea ar putea să nu fie la fel de pro­blematică pentru factorii de decizie, cel pu­ţin nu atâta timp cât nu se va transforma într-o recesiune, ceea ce nu este probabil, în opi­nia noastră“, explică Valentin Tătaru.