Consiliul Concurenţei ridică primele semne de întrebare pe piaţa de 2 mld. lei a suplimentelor alimentare: „Trebuie legislaţie nouă pentru a se elimina confuzia între medicamente şi suplimente alimentare“

Autor: Georgiana Mihalache 11.01.2022

♦ Publicitatea la medicamente fără reţetă şi suplimente alimentare a avut o durată medie de 45 de ore pe zi la toate posturile de televiziune în 2020, în creştere cu 35% faţă de 2018. Piaţa vitaminelor şi a suplimentelor alimentare a ajuns la aproape 2 miliarde de lei în România în 2020, din datele Euromonitor.

Consumatorii români fac confuzie între medicamentele eliberate fără reţetă medicală (OTC) şi vitamine şi suplimente alimentare, potrivit unui studiu al Consiliului Concurenţei pe cele două pieţe, care au avut un salt semnificativ în vânzări în ultimii ani.

Astfel, atunci când un pacient intră în farmacie, fie că va cumpăra Nurofen (OTC), fie că va alege Linex (supliment alimentar), nu are nevoie de nicio reţetă de la medic. Din acest motiv, Concurenţa spune că este nevoie de reglementări prin care consumatorul să poată identifica rapid şi clar un supliment alimentar şi un medicament.