E. M. Prime Construct, o firmă din Bucureşti deţinută de Emil Rădulescu, face afaceri de 132 mil. lei din construcţia de drumuri şi canalizări

Autor: Alina-Elena Vasiliu 06.01.2022

E. M. Prime Construct, înfiinţată în anul 2006, are în total 43 de contracte de achiziţii publice, cu o valoare cumulată de peste 450 de milioane de lei.

E. M. Prime Construct, o firmă de construcţii din sectorul 4 din Bu­cureşti, deţinută integral de Emil Rădulescu, a derulat în 2021 un contract în valoare de peste 21 de milioane de lei încheiat cu primăria comunei Vidra din judeţul Ilfov, potrivit informaţiilor disponibile pe platforma de analiză financiară Confidas.ro.

Compania este specializată în realizarea de lucrări de drumuri, poduri, alimentări cu apă, canalizări şi construcţii civile. Reprezentanţii companiei nu au răspuns solicitării ZF referitoare la planurile de dezvol­tare şi proiectele din portofoliu.