Agenţia de turism Eximtur va finaliza cu vânzări totale de 30 de milioane de euro anul acesta, plus 42%. „Călătoriile interne, dar şi reluarea zborurilor au susţinut revenirea“.

Autor: Mirabela Tiron 22.12.2021

Agenţia de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, controlată de familia Morariu, şi-a crescut afacerile la 150 de milioane de lei (circa 30 mil. euro) anul acesta, faţă de 21 mil. euro volum vânzări anul anterior, potrivit oficialilor companiei.

„Revenirea a fost dată de creşterea nu­mă­rului de călătorii pe extern, dar şi pe in­tern şi de rezer­vă­rile pentru bilete de avion în condiţiile re­luării zbo­rurilor. Într-o oa­re­­care măsură creş­te­rea pe bilete de avion a fost susţinută şi de cor­po­raţii“, a spus pen­­tru ZF Lucia Morariu.

Aproape 59% din că­­lătorii au fost pentru des­tinaţii interne, 23% pe destinaţii ex­ter­ne, 17% este con­tri­buţia bi­letelor de avion şi a că­lătoriilor pen­tru cor­po­raţii (busi­ness tra­vel), iar sub 1% călă­to­rii pen­tru străinii care au venit în ţară. Ea mai spune că va­can­ţele exo­ti­ce au susţinut extra­sezonul.