Cum arată topul acţiunilor americane cele mai profitabile pentru o investiţie pe 5 ani

Autor: Roxana Rosu 21.12.2021

Cele mai profitabile 10 acţiuni americane pentru o perioadă de deţinere de 5 ani sunt în această lună Fortinet, AMD, Apple, Nvidia, Autodesk, IDEXX Laboratories, Adobe, Mettler-Toledo International, S&P Global şi Paycom Software, potrivit unei evaluări făcută de casa de brokeraj pe burse internaţionale XTB.

Firma a dezvoltat intern un algoritm în baza a 10 criterii clare ce identifică, o dată pe trimestru, acţiunile cu cel mai ridicat randament potenţial din topul S&P500, pentru o perioadă de deţinere de 5 ani.

„Am analizat datele financiare pentru peste 700 de companii care au fost membre ale indicelui S&P 500 din 1990. Scopul a fost de a determina un set de caracteristici care să ne permită să alegem acţiuni ce se vor dovedi a fi câştigătoare în următorii 5 ani. Astfel, am găsit 10 caracteristici care au fost cheie pentru companiile cele mai performante din top S&P500”, explică Irina Cristescu, General Manager XTB România.

Raportul ridicat preţ/valoare contabilă, raportul ridicat preţ relativ/valoare contabilă, randamentul ridicat al capitalului, rata ridicată de creştere a veniturilor în 4 trimestre, creşterea mare a veniturilor pe 3 ani, randamentul scăzut al dividendelor, rata scăzută de plată a dividendelor, ponderea redusă a datoriei pe termen scurt, raportul dintre datoria netă şi capitaluri proprii scăzut şi rata mare de acoperire a numerarului.

„XTB a rulat modelul la începutul lunii iunie 2021 şi apoi din nou la începutul lunii septembrie 2021. Rezultatele pentru perioada iunie - noiembrie sunt promiţătoare, portofoliul de companii selecţionate generând o rată de rentabilitate de peste 30%, comparativ cu cea de aproximativ 8% obţinută de indicele S&P 500”, adaugă Irina Cristescu.

Din 10 companii alese în iunie 2021, 6 au fost alese de model şi în septembrie 2021 şi în decembrie. Astfel, repetarea unei părţi a alegerilor în perioada următoare sugerează că acestea au în continuare caracteristici de câştigători.