Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Raluca Ganea, Investors Club: Intrăm în 2022 cu planul pe care îl pregătim din 2020. Vrem să lansăm o aplicaţie mobilă educativă pentru investitori la început de drum. Platforma cuprinde patru module şi va fi lansată în aproximativ şase luni
Autor:
Eduard Ivanovici
17.12.2021
Raluca Ganea, preşedintele comunităţii de investitori Investors Club, cu aproximativ 1.000 de investitori activi, consideră că piaţa locală de capital poate înregistra creşteri şi în 2022, asociaţia urmând să vină în întâmpinarea noilor evoluţii cu o platformă de informare şi educare a investitorilor la început de drum de la Bursa de Valori Bucureşti.
„Intrăm în 2022 cu planul pe care îl pregătim din 2020. Anul trecut, în februarie, am mers la Romanian Investors Day la Londra, iar atunci când am depus documentele pentru a constitui asociaţia, al doilea sau al treilea punct făcea referire la educaţie“, a afirmat Raluca Ganea în timpul ediţiei din 16 decembrie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.