Un palat din Austria face cât trei din România: Bran, Peleş şi Castelul Corvinilor din Hunedoara nu strâng împreună turişti cât Palatul Schonbrunn din Viena

Autor: Miruna Diaconu 14.12.2021

Palatul Schonbrunn a avut în 2020 doar 640.000 de vizitatori, faţă de peste 4 milioane în 2019, însă chiar şi aşa numărul lor a fost mai mare faţă 580.000, număr total înregistrat în 2020 de castelele Bran, Peleş şi Corvinilor.

Palatul Schonbrunn, unul dintre cele mai populare obiective turistice din Austria, fiind situat în Viena, a atras anul trecut circa 640.000 de turişti, un număr mai mare decât au putut atrage trei obiective turistice din România, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii obiective­lor turistice. Castelele Bran, Peleş şi Corvinilor, unele dintre cele mai cu­nos­cute obiective turistice din Româ­nia, au avut în total 580.000 de turişti.

Chiar şi în cel mai dificil an pentru turism, un singur obiectiv turistic din Austria a atras un număr mai mare decât trei obiective turistice din România, ceea ce arată sub­dez­voltarea turismului local, dar şi pu­terea slabă de a atrage cât mai mulţi turişti străini.