Impactul pandemiei asupra pieţei berii: PET-ul a revenit pe creştere după cinci ani de declin, în timp ce sticla a pierdut teren. România a consumat anul trecut 16,75 milioane de hectolitri de bere, respectiv peste 7 litri lunar per capita

Autor: Cristina Roşca 02.12.2021

În 2020, primul an de pandemie de COVID-19, când oamenii au stat mai mult acasă, iar industria HoReCa a fost închisă o bună perioadă, în timp ce în res­tul timpului a funcţionat cu restricţii, con­sumul de bere total a crescut uşor, însă s-a schimbat tipul de ambalaj pre­ferat. Mai exact, consumul de bere a ajuns la 16,75 milioane de hectolitri, în ur­care uşoară - de 0,5% în volum - faţă de 2019.

Totuşi, se pot remarca alte schimbări, precum tipul de ambalaj preferat, astfel că PET-ul a revenit pe creştere după cinci ani de declin, în timp ce sticla a pierdut teren.

„După o creştere constantă, de pes­te 5 pp în ultimii cinci ani, sticla a scă­zut în 2020 faţă de 2019 cu 2,6%. În contextul pandemiei de COVID-19, mulţi români au optat pentru am­ba­laje de unică folosinţă. Astfel, sti­cla nereturnabilă (cea la 330 ml - n.red.) a înregistrat o creştere de 58% în 2020 faţă de 2019, iar amba­la­jul tip PET a postat un avans de 2,2%, după cinci ani de scădere cons­tan­tă“, arată raportul Asociaţiei Be­rarii Româ­niei. Mai exact, sticla de plas­­tic (PET) pierduse 9 pp din 2015 pâ­nă în 2019, pentru a reveni pe plus în pan­demie. Totodată, berea amba­la­tă la doză a crescut anul trecut cu 1,7 pp.