Vlad Stoicescu, Aeroporturi Bucureşti: Exproprierile pentru al doilea terminal de la Otopeni sunt în curs de finalizare. Suntem în căutare de soluţii de finanţare
♦ Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunţat din 2017 că vrea să construiască un nou terminal pe Aeroportul Internaţional Otopeni, un proiect cu o valoare de 818,5 mil. euro.
Cel de-al doilea terminal al aeroportului Otopeni este încă în etapele premergătoare începerii lucrărilor de construcţie, în condiţiile în care mai sunt necesari bani pentru dezvoltare.
„Suntem în stadiul de implementare cu al doilea terminal, suntem în căutare de soluţii de finanţare. Exproprierile sunt în curs de finalizare, avem 600 de hectare disponibile pentru dezvoltare. Suntem aproape gata de a demara eforturile pentru a construi un nou terminal“, a spus Vlad Stoicescu, managerul de strategie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, la videoconferinţa ZF Economia verde dedicată transporturilor.