Jucătorii din auto & tehnologie: România trebuie să oprească exodul de creiere pentru că industria auto devine una a tehnologiei
♦ Industria auto va fi despre mobilitate, shared tech, condus autonom, electrificare şi tehnologie, iar presiunea cea mai mare va cădea pe departamentele de cercetare şi dezvoltare.
România deja produce primul automobil hibrid la Craiova, iar tot Ford va lansa în producţie în 2024 şi primul autovehicul electric produs pe piaţa locală, în timp ce Continental produce la Timişoara un display auto cu o diagonală de 1,5 metri, Draexlmaier se pregăteşte să producă baterii pentru maşini electrice, iar Infineon dezvoltă viitoarele cipuri care să proceseze cantităţile de date necesare pentru a face toate viitoarele sisteme legate de mobilitate funcţionale.
„Pentru noile «megatrenduri» legate de mobilitate avem nevoie şi de şcoli care să pregătească forţa de muncă. Vorbim despre digitalizare, electrificare, energie verde. Totul merge înainte dacă oamenii de aici vor primi şcolarizarea necesară la nivelul necesar. Dacă au educaţia necesară, vor rămâne aici şi nu vor căuta oportunităţi în alte ţări europene, unde şi acolo există un boom similar. Sunt necesare centre de competenţe pentru aceste zone de megatrend“, a spus Gunter Krasser, director general şi vicepreşedinte al Infineon Technologies România, în cadrul conferinţei Romanian Automotive Forum.