Business MAGAZIN. Câştigători în COVID: Cum a reuşit să aibă o creştere de 300% compania românească Zola prin vânzarea de îmbrăcăminte şi papuci de casă

Autor: Alexandra Cepăreanu 17.10.2021

Compania românească Zola, ce vinde produse pentru casă şi grădină, articole sportive şi jucării, a fost înfiinţată în 2017 şi de atunci este activă doar în mediul online, prin intermediul platformei eMAG Marketplace, prin care s-a extins în urmă cu aproximativ o lună şi pe piaţa din Ungaria. Anul 2020 a adus creşteri substanţiale pentru business, clienţii cumpărând tot mai multe produse pentru confortul de acasă, aşa că reprezentanţii companiei au ţinte ambiţioase Pe termen mediu.

Am înregistrat o creştere de circa 300% a cifrei de afaceri în 2020, comparativ cu anul 2019, şi am înregistrat afaceri de 3 milioane de lei anul trecut, de la 750.000 de lei în 2019. În momentul de faţă avem o gamă foarte variată de produse pe care le-am extins de-a lungul timpului, precum jucării, articole de casă şi grădină, articole sportive, decoraţiuni interioare – cam acestea sunt produsele pe care le vindem foarte bine”, a spus Florentina Diaconescu, director de vânzări în cadrul companiei Zola, în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Ecosistemul Marketplace. Ea a adăugat că printre produsele care au fost cumpărate cel mai mult pe parcursul anului trecut se numără articolele de bricolaj şi articolele de îmbrăcăminte şi papuci pentru casă.

„A fost o creştere în vânzările de articole pentru amenajări interioare şi exterioare. Oamenii au achiziţionat mai multe pijamale şi papuci de casă pentru că încercau să fie confortabili în propriile locuinţe. N-am avut neapărat o zonă sau anumite categorii de produse care s-au vândut, cred că s-a cumpărat de peste tot şi chiar foarte mulţi oamenii au migrat spre mediul online pentru că era varianta cea mai uşoară să nu intre în contact cu persoane cu COVID-19.” De asemenea, dacă în 2019 compania Zola înregistra în medie un număr de 100 de comenzi pe zi, în 2020 numărul acestora s-a dublat pe fondul migrării consumatorilor în mediul online. 

Business MAGAZIN. Câştigători în COVID: Cum a reuşit să aibă o creştere de 300% compania românească Zola prin vânzarea de îmbrăcăminte şi papuci de casă