Aplicaţia zilei: Jurnal de service auto
Nume: Jurnal de service auto
Platformă soft: Google Android, Microsoft Windows
Preţ: Gratis
Dezvoltator: Mikheev Aleksey
Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor să-şi facă un jurnal electronic în care să ţină evidenţa banilor cheltuiţi cu autovehiculul pe care îl deţin. În cadrul aplicaţiei utilizatorii pot nota orice informaţie despre vehiculul lor, de la câţi litri de benzină sau motorină au băgat în rezervor, până la toate piesele schimbate ultima dată când maşina a fost într-un service auto – precum amortizoare, filtre, plăcuţe frână, ulei. De asemenea, utilizatorii pot salva în cadrul aplicaţiei şi poze cu actele maşinii – asigurarea RCA, CASCO, poze cu chitanţe sau bonuri – şi pot seta mementouri după dată sau numărul de kilometri doriţi.