Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Numărul de consumatori de băuturi răcoritoare pe care România l-a avut în sezonul estival e cel mai mare din istorie. „Majoritatea inovaţiilor noastre sunt pentru sortimentele cu zahăr foarte puţin sau deloc. România este în top 3-4 ţări din grup în care un produs prinde când este lansat“

Autor: Florentina Niţu 23.09.2021

Numărul de consu­ma­tori de băuturi răcori­toare pe care România l-a avut în sezonul estival e cel mai mare din istorie, iar recent a explodat şi consumul de gin şi de băuturi slab calorice sau cu conţinut scăzut ori fără zahăr, a spus Jovan Radosavljevic, director general al Coca-Cola HBC România, cel mai mare îmbuteliator de băuturi de pe plan local, într-un interviu acordat pentru ZF cu ocazia aniversării a 30 de ani de prezenţă a grupului în România.

„Pentru noi cele mai importante luni sunt iunie, iulie şi august. Iunie trebuia să fie o lună grozavă, dar au fost 20 de zile ploioase. Însă ceea ce iunie nu ne-a oferit ca aşteptări, ne-au oferit iulie şi august, care au fost nemaipomenite, datorită vremii caniculare şi datorită faptului că oamenii nu au mai călătorit ca în anii precedenţi, ci au rămas în România, şi, de asemenea, cred că oameni care anii trecuţi nu veniseră să viziteze România din cauza pandemiei sau a altor restricţii, au venit acum în număr foarte mare. Cred că numărul de consumatori pe care România l-a avut în sezonul estival este cel mai mare din istorie“, a spus Jovan Radosavljevic.