Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci 431 milioane lei într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2029, la o dobândă anuală de 3,64%

Autor: Roxana Rosu 13.09.2021

Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci 431 milioane lei într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2029, la o dobândă anuală de 3,64%.

Suma obţinută de stat a fost mai mare decât valoarea nominală a emisiunii, de 300 milioane lei.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Valoarea totală a cererii a fost de 831 milioane lei, din care ofertele necompetitive au fost 1,8 milioane lei, iar cele competitive 829 milioane lei.

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 424,2 milioane lei, iar în contul clienţilor 5 milioane lei.

Rata cuponului a fost de 5% , iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare 3,64%.